Nu mai pot. Sunt extenuată!

Nu mai pot. Sunt extenuată!

publicat în  “Sapte Seri”- Editia de Sibiu  18-31 mai 2012 www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

Dimineaţa începe devreme. Foarte devreme. Mă trezesc şi nici nu apuc să servesc micul dejun. Nu că nu aş dori sau nu am poftă pur şi simplu sunt contratimp. Uneori iau în grabă doar o linguriţă de miere şi propolis. Mă păcălesc crezând că e suficient. La serviciu şefu’ nu tolerează întârzieri chiar dacă nu locuiesc în apropiere, nu-i pasă. Aşa că fug repede, cu tocuri, strigând după taxi.

La nouă fix începe şedinţa de echipă. Rapoarte interminabile şi plicticoase, strategii proaste şi discuţii fără sens. Aşa începe fiecare zi de lucru. Alerg dintr-un birou într-altul, stau 8 ore la calculator, îmi bat capul, scriu mult, uit de pauza de prânz (nu mai fumez) şi când mă ridic observ că s-a înserat. Sunt flămândă şi încă mai am multă treabă pentru astăzi. Telefonez repede la un fast food din apropiere, comand acelaşi meniu mic şi continui încă vreo două ceasuri.

Mă apasă durerile de spate şi cervicală. Sunt înţepenită. Prietenul mă sună insistent. E aproape şapte şi începe concertul de la filarmonică. Am şi uitat Luase bilete de săptămâna trecută. Îi spun că voi întârzia, când de fapt ştie că nu voi ajunge la timp. Şi a mai trecut o zi. Şi a doua zi asemenea. Şi toate acestea pe un salariu de căcat, într-o atmosferă colegială plină de şicanale şi invidie cu şefi autoritari şi ultranervoşi.

Mă întreb rareori cât o să mai rezist. Încotro mă îndrept? Uit de mine, neglijându-mă, uit de prieten şi de dorinţele noastre dintr-un început de a ne căsători. Uit să mai vorbesc cu el. În weekend nu mai ieşim împreună. Lungim ziua cu mult somn necesar şi apoi treburi casnice individuale. Şi luni de la capăt. O viaţă cu multă muncă, stres şi responsabilităţi şi parcă fără linişte şi bucurii. Va trebui să mă opresc, să-mi vin în fire, să mă adun şi să mă regăsesc. Dar când voi fi în stare?

Vara seducţiilor!

Vara seducţiilor!

publicat în  “Sapte Seri”- Editia de Sibiu  4-17 mai 2012 www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

Se poate ca vara să ne fie pe placul multora şi vara să ne seducă, ca de altfel, seducţiile puternice tot vara şi-ar avea locul. Dacă îmi veţi răspunde că voi aţi fost seduşi sau aţi sedus în alte timpuri nu vă voi contrazice. Vara e cald, şi dacă-i cald, eşti relaxat, te plimbi îmbrăcat sumar, lejer, stai la terase şi dechis oricăror propuneri, plimbări şi întâlniri. Acţiunile noastre publice sunt mai numeroase şi diversificate, ceea ce presupune că întâlnim mai multe persoane decât iarna. A fi sedus este un privilegiu frumos şi-ţi dă o stare de euforie, beatitudine şi înălţare „abia aştept să-l văd”.

A seduce este un gest al puterii căci te regăseşti într-o poziţie superioară faţă de cel sedus. El, sedusul se duce (ce interesantă-i limba română) într-o direcţie pe care tu, seducătorul, i-o oferi. Tu generezi reacţii şi-l stăpâneşti pe celălalt. Deciziile tale vor fi asculte, „mergem la teatru?” „Da, desigur, dacă tu vrei”. Şi libertatea celuilalt va fi libertatea ta. Unii, se lasă cu totul în braţele şi soarta seducătorului. Ei nu mai pot decide pentru ei înşişi, îşi programează fiecare zi pentru a plăcea seducătorului.

Seducţia nu prea are un început pentru niciunul. Te trezeşti, bine zis, că ai fost sedusă şi invers te trezeşti că ai sedus o persoană pe care ai întâlnit-o o singură dată, pentru puţin timp. Un gest, o privire, un cuvânt, sau poate niciun cuvânt, modul în care te-ai îmbrăcat, zâmbetul sau mersul tău. E o formă de ambiguitate însă plăcută căci voit de „laşi dus pe val”. Seducţia poate fi primul pas, insesizabil, către îndrăgostire. Ceea ce mă face să cred că ea nu vine pe un teren neutru, că atunci când am căzut pradă seducţiei am prezentat o disponibilitate, am avut o predispoziţie, o căutare tacită, o dorinţă de a ne satisface şi implini impulsurile.

Seducţia este un joc necontrolat

DESPRE INTALNIRI !!!

Despre Întâlniri

publicat în  “Sapte Seri”- Editia de Sibiu  20 apr-3 mai 2012 www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

Viaţa este o sumă de întâlniri. Întâlniri cu persoane simple, indiferente, străine, efemere, pe care nu le sesizezi şi nu dai doi bani sau întâlniri cu personalităţi, oameni înţelepţi, oameni de succes, iluştrii mentori, de care te bucuri, înveţi, eşti onorat şi aştepţi cu nerăbdare o nouă reîntâlnire. Pentru cei atenţi o singură întâlnire este decisivă.

De exemplu, că tot a trecut Paştele, pentru un creştin ce şi-a dorit întreaga viaţă să ajungă la Ierusalim în pelerinaj, odată întors viaţa sa primeşte o altă orientare. Nu mai crede în destin şi-şi direcţionează paşii respectând cu de-amănuntul poruncile din Biblie. Ceea ce îi poate însemna o satisfacţie şi o bucurie enormă. Pentru şcolari imaginea profesorului preferat este limpede în amintirea lor, profesorul care i-a îndrumat şi i-a influenţat inclusiv în alegerea carierei.

Întâlnirea şi prietenia cu propriul părinte poate fi una de succes, atunci când părintele este modelul tău. Pentru îndrăgostiţi întâlnirea cu „aleasa inimii” le va schimba viaţa, după cum ei înşişi admit. Apoi, întâlnirea cu o persoană ce îţi propune o afacere sau cu un angajator ce îţi oferă un nou loc de muncă, unde te regăseşti, te dezvolţi şi esti capabil de succes profesional.

Există şi întâlniri lungi, plicticoase, de care vrei să scapi. De exemplu, relaţiile capcană. Ştii că nu-ţi merge, ba chiar ţi-ai dat seama că nu vă potriviţi şi că nu ea este cea pe care o căutai şi totuşi în ciuda acestor evidenţe continui să-ţi risipeşti anii. Ele aparţin categoriei întâlnirilor inutile pe care ar trebui să le evităm şi să le stopăm din timp. Recomand însă să nu ratăm întâlnirile cu persoanele minunate chiar dacă sunt necesare eforturi uriaşe.

Disponibilitate şi deschiderea şi receptivitatea sunt trei condiţii obligatorii pentru o întâlnire eficientă.

AUTISMUL

Autismul

publicat în  “Sapte Seri”- Editia de Sibiu  6/19 apr 2012 www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

În anul 1997 Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat rezoluţia cu numărul 62/139 prin care declară Ziua de 2 Aprilie: WORLD AUTISM AWARENESS DAY. Din acel an în marile oraşe ale lumii au loc acţiuni sociale, campanii publicitare, flashmob-uri, conferinţe şi noaptea clădirile publice importante sunt luminate în albastru, toate cu scopul de a atrage atenţia asupra simptomelor autismului şi a ratei alarmante, de a conştientiza instituţiile statului şi cetăţenii de rând şi de a afirma şi promova drepturile acestor copii speciali.

Anul acesta, în albastru, Casa Poporului, dar nu Primăria din Sibiu. În România deşi sunt diagnosticaţi 4.000 de copii se consideră în realitate un număr estimativ de 15.000. Săptămânal zeci de cazuri noi. Românii însă operează cu mituri, prejudecăţi, „autismul este contagios”, „copilul ăla e violent” şi discriminări „să nu vină la noi în şcoală”, „e dezmierdat, ţineţi-l acasă, femeie!”. Nu avem încă o lege a autismului, o educaţie şi cultură a cetăţeanului şi nici specializări în terapii.

 

Autismul nu este limitat la o singură regiune geografică, afectează pe oricine indiferent de gen, rasă, clasă, nivel de educaţie sau mediul de provenienţă. Este o provocare mondială ce necesită o acţiune globală.  Dar ce este de fapt?

Autismul este o tulburare pervazivă de dezvoltare ce începe încă din copilărie, înainte de 3 ani şi persistă de-a lungul întregii vieţi. Un copil cu autism este afectat în capacităţile sale de comunicare, în înţelegerea lumii cel înconjoară, în relaţionarea cu cei din jur alături de care pot fi comportamente repetitive şi interese limitate. E nevoie de terapie şi intervenţii comportamentale specializate. E nevoie de programe guvernamentale şi de înţelegere, compasiune, respect şi ajutor din partea noastră pentru ei şi pentru familiile lor.

 

Cultura şi femeia. Cultul femeii!

articol publicat în  “Sapte Seri”- Editia de Sibiu  9-22 mar 2012 www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

Poate ca, intr-adevar, ochii femeii iubite sunt marginea lumii. – Grigore Vieru

În ciuda eforturilor de a redescoperi cultura autentică, reacţia celor din jur, numiţi într-un mod oribil „consumatori” şi rezultatul aşteptat este nesatisfăcător. E adevărat că devine cunoscut ceea ce se vinde. Şi pentru că de-a lungul timpului cultura nu a fost o sursă extraordinară de profit a început să se „comercializeze” şi ceea ce nu aparţine originalului, autenticului, băştinaşului. Totodată, operatorii culturali sunt siliţi fie să se adapteze şi să ofere ceea ce se vinde (şi se cere) fie să rămână în necunoscut şi încet…destinaţi pierzării. Aşa au trecut şi aceste prime zile de martie când am celebrat prin mărţişorul copiilor primăvara iar apoi frumuseţea şi eleganţa femeii.

Ziua femeii nu mai deţine acea nobleţe de odinioară, când femeia era în centrul lumii, respectată, omagiată şi adorată. Când poeţii închinau versuri, artiştii opere, iar îndrăgostiţii făceau acte demne de nebunie.

Evenimentele culturale închinate femeii nu au fost de mare calitate! Femeia astăzi este deţinătoarea puterii, independentă, ţinteşte sus spre succes, doreşte profesie şi copii puţini. Bărbatul nu mai este foarte indispensabil în viaţa ei. Legătura dintre ei rămâne atât de firavă încât s-ar clătina şi rupe la cea mai mică polemică. Cred totuşi că prin însăşi fiinţa ei, femeia, are alte calităţi pe care dacă le-ar putea folosi cu inteligenţă ar putea evita multe din necazurile cotidiene ale cuplurilor. Nu mai cred în discursul despre supremaţia genurilor, uneia sau altuia. Dar admir femeiele care îşi întreţin căsnicia prin jocul cu propriul bărbat într-o formă de manipulare necesară şi inofensivă.

Femeia hrăneşte sentimentele şi devotamentul bărbatului surprinzându-l în fiecare zi prin chipul luminos, zâmbetul, delicateţea şi şarmul personal. Ea îi poate transmite din energia sa pură şi îl poate însoţi fidelă clipă de clipă până la sfărşit.

Românii, Zăpada şi Altruismul

Românii, Zăpada şi Altruismul!

articol publicat “Sapte Seri”- Editia de Sibiu 24 feb-8 mar 2012 www.sapteseri.ro Afli tot ce misca!

La Gala Studentului Român din Străinătate (www.gala.lsrs.ro) desfăşurată la începutul lunii ianuarie într-un cadru de excelenţă, în impozanta sală C.A. Rosetti a Palatului Parlamentului, Dan Nechita, şi-a început discursul amintind de altruismul americanilor, ca de o supremă bucurie a vieţii lor.
„Măi să fie!” Instant, m-am gândit la noi, la români. Am fost învăţat de mic că românii sunt buni şi ospitalieri, generoşi şi politicoşi.
Altruismul este o atitudine binevoitoare şi dezinteresată; în folosul celuilalt. Să-l ajuţi pe cel de lângă tine fără să pretinzi ceva în schimb. Dar când am ajuns prima oară în Europa occidentală, incidental, primul român pe care l-am întâlnit m-a sfătuit să nu mă împrietenesc cu românii. Iniţial nu am dat atenţie acelei vorbe. După câteva luni prin străinătate s-a dovedit a fi adevărată.

Omul începe să trăiască atunci când începe să trăiască pentru altii.” Albert Einstein

© Sorin Onişor

 

 

 

 
Zilele acestea iarăşi am încercat să desprind o înţelegere culturală a altruismului la români. Gerul şi zăpezile au provocat aproape 100 de victime. Doliu naţional. Nu? Ei, autorităţile se invinovăţeau reciproc şi negociau gradul stării de urgenţă în momente când dezbaterea nu-şi avea rost ci doar acţiunea. Au sărit oameni de rând şi asociaţii de voluntari, au trimis alimente şi unii au plecat să ajute cu lopata la deszăpezire. Dar parcă prea puţin altruism. Puterea comunităţii poate face miracole. Indivizii singuri devin slabi şi neputincioşi.

Imi amintesc şi de un alt moment dureros când altruismul a fost absent în Sibiu, când o tânără de 19 ani, Ioana, diagnosticată cu leucemie, a decedat pentru că nu reuşise în timp util să dobândească suma de câteva mii de euro necesară intervenţiei chirurgicale care poate i-ar fi adus o speranţă de viaţă.

E atât de ruşinos pentru oamenii secolului nostru civilizat să fie nepăsători şi reci la suferinţa celor din jur.
Dacă suntem altruişti eu încă nu am răspunsul!

VIATA NU AR FI DESAVARSITA FARA MUZICA CLASICA!

                        Viaţa nu ar fi desăvârşită fără muzica clasică !

Mihai Copăceanu

articol publicat  “Sapte Seri”- Editia de Sibiu 10/23 febr  2012 www.sapteseri.ro  Afli tot ce misca!

Într-o conversaţie cu o doamnă onorabilă din Europa germanică aflată în vizită de lucru în Hermannstadt am introdus graţios subiectul preferinţelor muzicale. „Rock, pop, jazz şi soul” a zis cuconiţa. „Şi clasic?”, întrebai eu. „Nuuu.Şi ca să-ţi spui pe-a dreaptă nu am fost niciodată la un concert de muzică clasică”. Am rămas bezmetic. Aşteptările mele fuseseră înşelate.

Se poate ca o distinsă profesionistă dintr-o ţară civilizată să nu aibe interes pentru muzica ce înalţă sufletul? Câteva zile mai târziu mi-am răspuns afirmativ. Mă întorceam de la un concert excepţional de la filarmonica din cetate. Adevărat, era joia, însă sala cuprindea zeci de scaune neocupate.Trist.O sală chiar mică pentru un oraş precum Sibiul ce încă îşi păstrează cu îndrăzneală ilegitimă titlul de „capitală culturală”. Ce înseamnă 400 de scaune la 150.000 de locuitori? Puţin mai mult de 0.2%. Dar sala de nici 150 de locuri a teatrului naţional Stanca? Şi mai puţin. Desprind din aceste afirmaţii cel puţin două simple asumpţiuni. O să încep cu a doua: Sibiul nu este atât de cultural precum se propovăduieşte. Muzica clasică, in ciuda repetatelor concerte, rămâne încă un teritoriu nedescoperit şi fără de curiozitate pentru mulţi dintre noi. Creaţiile culte ale genialilor precum Mozart, Beethoven, Bach, Verdi, Haydn ori Tchaikovsky nu sunt cunoscute cetăţenilor. Să nu-mi spuneţi că se ascultă pe internet sau în căşti. Nu poţi asculta Bach pe bicicletă. Muzica clasică te îndeamnă la meditaţie, îţi alină durerea inimii, îţi împărtăşeşte bucuriile vieţii şi sublimul dragostei. De la curţile împăratului, din saloane sau biserici atinge străfunduri nebănuite ale sensibilităţii umane şi întăreşte caracterele, ea, „o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu şi desfătarea permisă a sufletului” (Bach). Ascultaţi-o!

copaceanu_m@yahoo.com

 

”AZI MI-AM DAT DEMISIA” sau despre Demnitate!

 ”AZI MI-AM DAT DEMISIA” sau despre Demnitate!

Mihai Copăceanu

material publicat in “Sapte Seri”- Editia de Sibiu 27 ian/ 09 febr  2012 www.sapteseri.ro  Afli tot ce misca

Sunt cuvintele unei prietene pentru care începutul anului 2012 a adus despărţirea de vechiul job şi deliberarea pentru alt job, cu totul diferit, într-un domeniu nou, pe scurt o altă provocare de viaţă.A avut această putere de a spune NU şi de a pune punct celor 14 ani de muncă neîncetată într-un sistem nu foarte performant, nici de invidiat, aşa cum este administraţia publică. Nu a plecat din laşitate, ori din eşec şi nefericire, dimpotrivă cu demnitate şi onoare, a părăsit sistemul pe care-l cunoştea cel mai bine, locul unde a dus multe lupte şi înfrângeri şi s-a avântat în mediul privat. În acea zi de ianuarie s-a trezit mai de dimineaţă la ora 5 şi şi-a rostit aceste cuvinte cu o perfectă luciditate. Rezultatul a fost surprinzător: “am simţit o pace interioară adâncă urmată de o eliberare şi o bucurie în drum spre casă”. Privea spre un viitor necunoscut dar propiu. Era Viitorul ei!  

 

 În definitiv, nu vă scriu de raportul dintre stat vs.privat ci de poziţia de demnitate pe care trebuie să o ai în viaţă, deseori, în confruntarea cu fiecare acţiune şi în faţa oricărei situaţii ambivalente şi confuze. E lecţia de a spune NU şi STOP. Gata! Imi ajunge! De a o lua de la capăt, de a pune început bun, de a te dinamiza şi redefini indiferent de domeniu, orientare şi consecinţe.  

Este demnitatea de a spune NU compromisului, NU suferinţei, NU minciunii, NU şefului ipocrit şi prietenilor profitori şi NU relaţiei amoroase îndelungate ce se dovedeşte a fi în defavoarea ta. Să nu confundăm demnitatea cu orgoliu sau cu insulta.

 Demnitatea este o atitudine morală măreaţă care se dobândeşte şi se exersează. Dar este dovadă cea mai înaltă ce caracterizează fiinţa umană supremă.

Voi fi onorat pentru fiecare om demn pe care-l voi întâlni.

Să NE REGANDIM VIITORUL !

Să NE REGANDIM VIITORUL !

 Mihai Copaceanu

material publicat in “Sapte Seri”- Editia de Sibiu 13/26 ianuarie 2012 www.sapteseri.ro afli tot ce misca

În ultimele zile m-am reîntâlnit cu prietenii din State ce reveniseră, acasă, pentru liniştea sărbătorilor în familie. După discuţii gen “şi ce ai mai făcut, cum eşti? Ce s-a mai schimbat în România?”, unde răspunsurile mele nu au fost întru-totul îmbucurătoare şi onorabile, i-am întrebat „Ce putem noi învăţa de la americani?” Fără a ezita mi-au zis direct „să privim în viitor, să avem viziune. Românii sunt prea mult blocaţi în trecut”. Şi de aici porneşte insuccesul. Discuţiile infinite şi seci despre cine a tras la Revoluţie, despre cât rău ne-a făcut comunismul, despre sistem, corupţie şi hoţie nu rezolvă cu nimic probleme prezentului şi provocările viitorului. Trecutul, deşi parte din noi, din propria noastră identitate ca naţiune, ne poate valorifica, însă totuşi ne împiedicăm de el şi nu dorim să privim în viitor şi să-l formulăm.

 

Întâlnesc tineri studenţi ce nu-şi pot justifica de ce au ales o facultate sau ce vor să facă după absolvire, tineri angajaţi ce nu urmăresc o dezvoltare şi o ascensiune profesională şi nicio schimbare a jobului în caz de regres sau rutină sau chiar bâtrâni pensionari ce pierd vremea palavragiind prin parcuri aşteptându-şi finalul vieţii.

Două trăsături principiale mi-au plăcut în biografiile oameniilor de succes ai lumii: o atitudine mentală sănătoasă (indiferent de eşec) şi o viziune pe termen lung. Tocmai ceea ce lipseşte românilor şi României. Optimism, dinamism şi planuri de acţiune. Noi suntem ba prea mult entuziasmaţi de prezent, trăindu-ne clipa, ba lamentabili şi jalnici, acuzând şeful, vecinul, ministrul, sistemul, primarul, iubita, pe oricine însă uităm de noi şi de noi cei ce vom fi în 5, 10, 20 de ani.

Privind spre viitor nu prezicându-l. Investind resurse, având puterea de a lupta, într-o societate nedreaptă,  iată succesul.